Proiectare

Proiectare

Etapele pe care arhitectii din cadrul echipei Studio Design le urmeaza in cadrul fiecarui proiect:

1. Discutia premergatoare proiectului – consta intr-o prima intalnire beneficiar-arhitect, aceasta fiind extrem de importanta pentru rezultatul final. Designerul trebuie sa inteleaga ce-si doreste clientul, care este spatiul ce urmeaza a fi amenajat, care sunt elementele (obiecte, culori, decoratiuni) pe care acesta si le doreste neaparat si care este termenul in care trebuie incadrat proiectul, toate acestea ducand la o estimare corecta a volumului de munca.
2. Releveumasurarea exacta, tridimensionala a spatiului ce urmeaza a fi amenajat si redesenarea lui in format electronic. O echipa de specialisti va lua masuratorile necesaresi va fotografia spatiul. Releveul sta la baza proiectului de design si garanteaza exactitatea calculelor de finisaje, mobilier, etc. evitandu-se astfel erori ce pot aparea in implementarea proiectului.
3. Planuri cu propunere de mobilare – aceasta etapa consta in realizarea planurilor de compartimentare si de amplasare a mobilierului, in urma unor studii de fluxuri si ergonomie. Astfel se va alege varianta optima de mobilare a spatiului, in conformitate cu necesitatile beneficiarilor.
4. Concept – poate cea mai importanta parte a unui proiect de design este aceea de creatie. Designerul selecteaza anumite imagini de referinta pentru a defini ambientul spatiilor din proiect, alege finisaje, materiale si obiecte de la diversi furnizori, concepe mobilierul pe comanda. Putem spune ca realizeaza o imagine globala a incaperilor pe care ulterior le va modela.
5. Prezentari 3D fotorealiste/randari – acesta este pasul prin care modelam incaperile, mobilierul, etc. si realizam imagini 3D reprezentative, asa numitele randari. Acestea vor ilustra designul propus: finisaje, compozitia cromatica, obiectele de mobilier, decoratiuni, etc. Cu ajutorul randarilor, beneficiarul va putea vizualiza imaginea finala a amenajarii, inca dinainte de a incepe santierul.
6. Proiectare de arhitectura si detalii de executie – reprezinta planse A4 sau A3 cu planuri, elevatii si detalii necesare executiei (planuri de instalatii electrice, instalatii sanitare, alte detalii specifice), adunate in dosarul care va fi dat muncitorilor pe santier, pentru a intelege lucrarile ce urmeaza a fi facute.
7. Urmarirea lucrarii – arhitectul va veni periodic la santier pentru organizare, pentru implementarea solutiilor propuse, pentru a oferi informatii suport echipelor de lucru si pentru a se asigura ca se respecta intocmai planul si conceptul de amenajare.
8. Lista de cumparaturi, devize de amenajare, detaliere mobilier pe comanda – reprezinta realizarea unui tabel cu dimensiuni si cantitati necesare pentru fiecare finisaj, respectiv selectarea finisajelor, mobilierului si a elementelor decorative, pe baza cataloagelor si a mostrarelor de la diversi furnizori. Obiectele selectate pentru amenajare vor fi incluse intr-o lista de cumparaturi, care contine toate detaliile necesare achizitionarii (numar de obiecte, furnizor, pret, link). Pentru elementele personalizate (piese de mobilier/elemente decorative), se vor realiza planse de detaliere care vor fi transmise furnizorilor pentru a face oferte de pret si de estimarea timpului de executie.
9. Asistenta in achizitionare – pe perioada implementarii proiectului, desi de cele mai multe ori lista de cumparaturi este suficienta, la cerere, beneficiarii sunt insotiti la achizitionarea obiectelor si materialelor si vor fi consiliati in ceea ce priveste calitatea produselor, paleta cromatica si de materiale, alternative de produse, etc.
10. Consultanta – deoarece este firesc sa apara diverse intrebari si nelamuriri, pe toata perioada implementarii proiectului, beneficiarii apeleaza la arhitect pentru a se consulta in fel de fel de situatii si a lua cele mai bune decizii.